Germania, calificată în semifinale, alături de Franţa, a întâlnit Spania. Nemții s-au impus la limită, 31-30, și vor juca în semifinale din postura de câștigătoare a grupei principale E, după ce francezii au suferit prima înfrângere la acest turneu final.
Dacă în grupa principală E, ecuația calificării era rezolvată înaintea ultimei etape, singura necunsocută fiind ordinea din grupă, Germania terminând în cele din urmă pe primul loc în fața Franței, în grupa principală F, Danemarca a fost urmată în cele din urmă în semifinale de Norvegia, marea învinsă a fost Suedia.
Danemarca a luptat cu Suedia pentru prezenţa în semifinalele Campionatului Mondial de handbal. Danezii aveau victorii pe linie şi obţineau calificarea chiar şi în cazul unei remize cu Suedia. S-a terminat 30-26, iar Danemarca își continuă parcursul imaculat la acest turneu final, singura națională cu victorii în toate meciurile de până acum.
Astfel în semifinale Danemarca se va duela cu Franța într-un duel de vis care va pune față îîn față deținătoarea titlului olimpic cu formația care deține trofeul Cuppei mondiale de două ediții, în timp ce Germania va da piept cu Norvegia.
Prima semifinală, cea dintre Danemarca și Franța va avea loc vineri de la ora 18:30 în timp ce a doua semifinașă dintre Germania și Norvegia se va disputa tot vineri dar de la ora 21:30.